Eclipsă totală de Soare – 11 august 1999

Pe 11 august 1999 s-a produs o eclipsă totală de Soare, vizibilă și din țara noastră. De fapt eclipsa s-a văzut cel mai bine din țara noastră, de undeva pe lângă Râmnicu-Vâlcea (Ocnele Mari), unde Soarele a fost acoperit de către Lună timp de 2 minute și 23 de secunde.

Poate unii nu ați fost pe fază, nenăscuți sau dezinteresați, însă satelitul geostaționar Meteosat 7 a surpris fenomenul pentru toată lumea. Satelitul nu a văzut cum Luna acoperă Soarele, ci cum umbra Lunii mătură Pământul, fenomen numit „eclipsă” (atunci când un astru îl acoperă pe altul, spunem că am avut o „ocultație”.

esoare-19990811

Se vede în animația de mai sus, cum umbra vine dinspre Oceanul Atlantic, atinge țărmul în Marea Britanie, apoi continentul Europa prin Franța. Urmează Germania, Austria, Ungaria, România (poate vi se pare familiară țara), Bulgaria, Turcia și alte țări despre care nu vrem să vorbim.

esoare-19990811-fast

Umbra Lunii are marginile difuze pentru că se termină cu o „penumbră” și nu brusc. Puteți vedea o umbră ca locul de unde un obiect ocupă total sursa de lumină, iar „penumbra” ca pe un loc de unde sursa de lumină să vede parțial. Găsiți alte câteva informații la umbre și penumbre.

În continuare vă urez succes în observarea următoarei eclipse totale de Soare vizibilă din România, din data de 3 septembrie 2081 (miercuri)!

Leave a comment